miercuri, 3 februarie 2010

Vreau.

E noapte si dimineata totodata. Nu ma despart de radio, poate o sa adorm, poate nu...M-as uita la scrumul care se balanseaza, nehotarat, in varful tigarii din care sorb cancer, dar nu mai am tigari. Sunt intr-o gaura neagra, intr-un haos caruia nu-i dau de capat, viscerele imi tipa, fata imi devine palida si nasul rosu. Probabil din cauza lacrimilor care nu contenesc sa cada...Poate pentru ca e ultima ploaie din mai, cea mai lunga si confuza luna din existenta mea scurta si nenecesara. Poate imi plang de mila din cauza starii de confuzie in care ma aflu. Sa te iubesc, sa-mi smulg inima si sa o calc in picioare, cum am mai facut o data si nu imi mai doream sa se repete? Sa cad in genunchi si sa implor? Dar ce? Pe cine? Traiesc intr-un haos plin de fiinte grabite, holocaust, necinste si putreziciune.
Lumea nu e nici justa, nici incorecta. Echilibru. As fi vrut si eu sa imi pot tine fruntea sus, mandra de ce am facut pana la varsta de 22 de ani. Nu ar fi insa de ajuns...As vrea totul. Sunt trista insa, scriu poezii si tin un jurnal la fel de plictisitor ca mine, incerc sa desenez, vreau sa fac poze cu rasaritul, intreb mereu de ce, intrec masura, sunt o tragedie pentru toti si cel mai mult pentru mine. nu e de ajuns, si nu va fi niciodata....

Vreau sa ma musti de deget cand iti ating varful nasului. Vreau sa te fac sa plangi. Vreau sa ma faci sa plang si sa ne impacam. Vreau sa adorm cu mana pe parul tau si sa te privesc cand dormi. Vreau sa te superi si sa ma ierti. Vreau sa ma musti, sa ma plesnesti, sa ma saruti, sa ma tragi de par... Vreau sa fii al meu si sa imi arati ca stii mai multe lucruri decat stiu eu,. Vreau sa imi atragi atentia la lucruri irelevante. Vreau sa iti descretesc fruntea si la sfarsit sa ma saruti zambind.

Vreau sa ne plimbam iar prin ploaie, desi luna mai a trecut, si sa privesc ploaia cum se scurge printre degetele noastre. Vreau ca joi seara sa privim stelele si vineri sa ne indragostim din nou. Vreau ca duminica sa ne certam dimineata, iar noaptea sa vorbim ore in sir nimicuri la telefon si sa ne impacam naiv, ca doi copii inocenti ce nu au cunoscut cat de meschina, superficiala si frumoasa e lumea...Vreau... Tu?

Un comentariu:

  1. Wow!Sunt complet confuz!Citind prima parte a postului mi-a venit sa ma sinucid.In a doua parte,parca am invatat sa iubesc!Postul asta e ca un film de Tarantino...'From dusk till dawn',prima parte a filmului e surprinzatoare si de la jumatate incolo se transforma intr-un horror nenorocit.Numai ca la tine emotiile au circulat in sens invers!Si mie imi plac happy-end-urile:)

    RăspundețiȘtergere