Mental breakdown..

EU - Te iubesc boo...
EA - Cat de mult?
EU - Prea mult..
EA - Ce ai face pentru mine?
EU - Daca as putea, ORICE !
EA - Si eu te iubesc. Vreau sa fii doar a mea !
EU - Cat de mult ma iubesti?
EA - Atat de mult incat as pleca cu tine in lume. Sa fim doar noi doua, sa nu ne cunoasca nimeni...
EU - Nu credeam ca o sa iubesc atat de mult in situatia asta...
EA -
....................................................................................
Asta a fost ultima noastra discutie. Ultima noastra declaratie de dragoste. Ultimul NOI!
Inca imi este dor de atingerea ta, de buzele tale, de privirea ta ce obisnuia sa ma dezarmeze. Inca imi este dor sa tremur la atingerea ta, imi este dor sa iti ascunzi fata in parul meu, imi este dor de ploile de Iunie ce ne prindeau impreuna, dar nu regret ca te-am lasat..
Ti-ai batut joc de... tine, nu de mine! Acum imi cersesti iubirea ca o tarfa ieftina. Da, asta esti.. o tarfa ieftina care se vinde celui care da mai mult.
Ba nu, gresesc. O tarfa are in spatele acestei imagini de magazin ambulant al placerilor, un scop nobil, dar tu.. tu ai in spate un scop mizer, meschin.. anume placerile materiale.
Te hranesti cu suferinta celor din jur? Daca da, draga mea.. poti considera ca fara mine, vei devenii flamanda. Eu am fost sursa ta principala din care ai incercat sa sugi pana si ultimul strop de viata, but guess what : You're down bitch..
Cu toate astea, eu sunt inca te mai iubesc..

Monumentum

Minte ingropata in sine, cum de te-ai dezvelit si te-ai adancit in groapa altei minti ?

Nervi de Vara

E vara. Si ce daca ? Nu-mi vad Soarele reflectat in ceasca cu cafea dimineata. Vad o oglindire neagra de "cenusa cu chip uman mazgalita de tus dureros". Cand o gust e amara. Exact cum trebuie.

Le vent d'hiver souffle, et la nuit est sombre, Des gémissements sortent des tilleuls ; Les squelettes blancs vont à travers l'ombre Courant et sautant sous leurs grands linceuls. "(Henri Cazalis, Danse macabre )

Vreau.

E noapte si dimineata totodata. Nu ma despart de radio, poate o sa adorm, poate nu...M-as uita la scrumul care se balanseaza, nehotarat, in varful tigarii din care sorb cancer, dar nu mai am tigari. Sunt intr-o gaura neagra, intr-un haos caruia nu-i dau de capat, viscerele imi tipa, fata imi devine palida si nasul rosu. Probabil din cauza lacrimilor care nu contenesc sa cada...Poate pentru ca e ultima ploaie din mai, cea mai lunga si confuza luna din existenta mea scurta si nenecesara. Poate imi plang de mila din cauza starii de confuzie in care ma aflu. Sa te iubesc, sa-mi smulg inima si sa o calc in picioare, cum am mai facut o data si nu imi mai doream sa se repete? Sa cad in genunchi si sa implor? Dar ce? Pe cine? Traiesc intr-un haos plin de fiinte grabite, holocaust, necinste si putreziciune.
Lumea nu e nici justa, nici incorecta. Echilibru. As fi vrut si eu sa imi pot tine fruntea sus, mandra de ce am facut pana la varsta de 22 de ani. Nu ar fi insa de ajuns...As vrea totul. Sunt trista insa, scriu poezii si tin un jurnal la fel de plictisitor ca mine, incerc sa desenez, vreau sa fac poze cu rasaritul, intreb mereu de ce, intrec masura, sunt o tragedie pentru toti si cel mai mult pentru mine. nu e de ajuns, si nu va fi niciodata....

Vreau sa ma musti de deget cand iti ating varful nasului. Vreau sa te fac sa plangi. Vreau sa ma faci sa plang si sa ne impacam. Vreau sa adorm cu mana pe parul tau si sa te privesc cand dormi. Vreau sa te superi si sa ma ierti. Vreau sa ma musti, sa ma plesnesti, sa ma saruti, sa ma tragi de par... Vreau sa fii al meu si sa imi arati ca stii mai multe lucruri decat stiu eu,. Vreau sa imi atragi atentia la lucruri irelevante. Vreau sa iti descretesc fruntea si la sfarsit sa ma saruti zambind.

Vreau sa ne plimbam iar prin ploaie, desi luna mai a trecut, si sa privesc ploaia cum se scurge printre degetele noastre. Vreau ca joi seara sa privim stelele si vineri sa ne indragostim din nou. Vreau ca duminica sa ne certam dimineata, iar noaptea sa vorbim ore in sir nimicuri la telefon si sa ne impacam naiv, ca doi copii inocenti ce nu au cunoscut cat de meschina, superficiala si frumoasa e lumea...Vreau... Tu?

Pasiune?

Pasiunea te face să nu mai mănânci, să nu mai dormi, să nu mai munceşti, să fii împăcat. Mulţi se sperie de ea deoarece, când îşi face apariţia, doboară toate lucrurile vechi pe care le întâlneşte.
Nimeni nu vrea să-şi dezorganizeze lumea. De aceea mulţi oameni izbutesc să controleze ameninţarea asta şi sunt capabili să menţină în picioare o casă sau o construcţie care e deja putredă. Ei sunt inginerii lucrurilor depăşite.
Alte persoane gândesc exact pe dos: se abandonează fără să reflecteze, nădăjduind să găsească în pasiune soluţiile pentru toate problemele lor. Îşi pun în cealaltă persoană toată răspunderea pentru posibila lor fericire. Sunt mereu euforice fiindcă li s-a întamplat ceva minunat sau deprimate pentru ca ceva neaşteptat a sfârşit prin a distruge totul.
Să te îndepărtezi de pasiune sau să i te abandonezi orbeşte - care din aceste două atitudini e cea mai puţin distructivă?
Nu ştiu.

Eu sunt ea,si ea este eu!

El l-a citat pe Sade,despre care eu nu auzisem niciodata,cu exceptia comentarilor traditionale despre sadism:"Ne cunoastem numai cand ne gasim in fata propriilor noastre limite",si asta e corect.Dar e si gresit ,pentru ca nu este important sa cunoastem totul cu privire la noi insine ;fiinta umana n-a fost facuta doar ca sa caute intelepciune,ci si ca sa are pamantul,sa-si semene graul,sa faca paine.
Eu sunt doua femei:una doreste sa aiba toata bucuria,pasiunea,aventurile pe care viata mi le poate da.Cealalta vrea sa fie sclava unei rutine a vietii de familie,doua lucruri care pot fi planuite si realizate.Sunt o femeie de casa si o curva,ambele traind in acelas corp si luptand una impotriva celeilalte
Intalnirea unei femei cu sine insasi este un amuzament cu riscuri serioase.Un dans divin.Cand ne intalnim,suntem doua energii divine,doua universuri care se ciocnesc.Daca nu are reverenta necesara,un univers il distruge pe celalalt

Oare?

Imi amintesc de toate,mai putin de momentul in care am luat acea hotarare. Curios,nu am nici un sentiment de vinovatie.Inainte obijnuiam sa le privesc pe fetele care se culcau cu barbati pentru bani ca pe niste fiinte ale carora viata nu le lasase nici o alegere-iar acum vad ca nu e asa.Puteau zice "da" sau "nu" ,nimeni nu le silea sa accepte ceva.
Merg pe strazi ,ma uit la oameni,oare isi aleg ei insisi propriile vieti?Nu cumva si ei,ca si mine au fost "alesi" de catre destin?Doamna care visa sa devina model,functionarul bancar care se gandise sa fie muzician,denstistul care isi tinea o carte ascunsa si caruia i-ar fi placut sa se consacre literaturii ,fata care adora sa lucreze in televiziune,dar tot ce a gasit a fost un post de casiera la un supermaket.
Nu simt nici un fel de compasiune fata de mine insami.Nu ma consider o victima,fiindca puteam sa fi plecat de ACOLO cu demnitatea intacta si cu mintea goala.Puteam sa-i fii dat lectii de morala acelei persoane din fata mea sau sa fi incercat a-l face sa vada ca avea sub ochi o printesa si ca era mai bine s-o cucereasca cu declaratii subtile,cu strangeri de mana,cu sarutari mai dulci decat propria-i viata..decat s-o cumpere cu cadouri.Puteam sa fi adoptat infinite atitudini ,dar ca majoritatea fiintelor umane-am lasat ca destinul sa aleaga pe ce drum sa urmez.
Nu sunt unica,desi destinul meu poate parea ilegal si marginal in raport cu al celorlalti.Dar,in cautarea fericirii ,ne poticnim cu totii:functionarul/muzician,dentistul/scriitor/caserita/actrita,doamna/model,nici unul dintre noi nu e fericit.

Random Day

Azi mă simt foarte haotică…într-un sens cât se poate de pozitiv! În ciuda faptului că mai devreme era să mă ciocnesc cu o camionetă în drum spre casa şi cred că maşina ar fi ieşit învingătoare din confruntare, azi este o zi frumoasă.

De fapt anul asta a fost foarte generosu mine. Simt că trăiesc intens, că îmi depăşesc aşteptările şi limitele.

Simt că sunt purtată de valuri, unele mai îndrăzneţe decât altele. Ştiu însă unde este ţărmul şi pot ajunge cu uşurinţă acolo.

Fiecare zi pare ca un cadou bine împachetat pe care îl deschid neştiind ce mă aşteptă şi ador această senzaţie.

Random feelings…Random lines…I like randomness today!

Fara titlu

Taceam...era o tacere naucitoare; se simtea o fastaceala generala si o detasare ce te scotea din minti.
Taceau cu totii si nici unul nu indraznea sa inceapa un crampei de conversatie.
Invarteam o bucata de ata pe degete si ma gandeam la cat de cald e afara.
In ciuda faptului ca stateam fara sa scoatem o vorba,cred ca toti aveau in cap discutii aprinse,se contraziceau,argumentau si contraargumentau... Ne uitam prosteste,cu privirile pierdute, la paharele cu bauturi; tuturor poate le era sete, dar nici unul nu indraznea sa intinda macar o mana pentru a nu tulbura dulcea amorteala a
celorlalti. Din cand in cand se aruncau priviri piezise de la unul la altul si apatia isi punea stapanire odata
cu intunericul ce se lasa.
Imi inodasem ata pe un deget si o uitasem acolo, privind prin perdelele stravezii la ceata ce se inpregna in acoperisurile caselor si ingreuna aripile negre ale corbilor. Era un apus sters, aproape imi venea sa cred ca nu mai exista timp si nici spatiu,iar soarele rosu ca un ochi bolnav, imi reamintea ca nu este decat o ironie a sortii noastre de osanditi la tacere vesnica,atat in ceruri cat si pe pamant...