Taceam...era o tacere naucitoare; se simtea o fastaceala generala si o detasare ce te scotea din minti.
Taceau cu totii si nici unul nu indraznea sa inceapa un crampei de conversatie.
Invarteam o bucata de ata pe degete si ma gandeam la cat de cald e afara.
In ciuda faptului ca stateam fara sa scoatem o vorba,cred ca toti aveau in cap discutii aprinse,se contraziceau,argumentau si contraargumentau... Ne uitam prosteste,cu privirile pierdute, la paharele cu bauturi; tuturor poate le era sete, dar nici unul nu indraznea sa intinda macar o mana pentru a nu tulbura dulcea amorteala a
celorlalti. Din cand in cand se aruncau priviri piezise de la unul la altul si apatia isi punea stapanire odata
cu intunericul ce se lasa.
Imi inodasem ata pe un deget si o uitasem acolo, privind prin perdelele stravezii la ceata ce se inpregna in acoperisurile caselor si ingreuna aripile negre ale corbilor. Era un apus sters, aproape imi venea sa cred ca nu mai exista timp si nici spatiu,iar soarele rosu ca un ochi bolnav, imi reamintea ca nu este decat o ironie a sortii noastre de osanditi la tacere vesnica,atat in ceruri cat si pe pamant...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu