Pasiune?

Pasiunea te face să nu mai mănânci, să nu mai dormi, să nu mai munceşti, să fii împăcat. Mulţi se sperie de ea deoarece, când îşi face apariţia, doboară toate lucrurile vechi pe care le întâlneşte.
Nimeni nu vrea să-şi dezorganizeze lumea. De aceea mulţi oameni izbutesc să controleze ameninţarea asta şi sunt capabili să menţină în picioare o casă sau o construcţie care e deja putredă. Ei sunt inginerii lucrurilor depăşite.
Alte persoane gândesc exact pe dos: se abandonează fără să reflecteze, nădăjduind să găsească în pasiune soluţiile pentru toate problemele lor. Îşi pun în cealaltă persoană toată răspunderea pentru posibila lor fericire. Sunt mereu euforice fiindcă li s-a întamplat ceva minunat sau deprimate pentru ca ceva neaşteptat a sfârşit prin a distruge totul.
Să te îndepărtezi de pasiune sau să i te abandonezi orbeşte - care din aceste două atitudini e cea mai puţin distructivă?
Nu ştiu.

Eu sunt ea,si ea este eu!

El l-a citat pe Sade,despre care eu nu auzisem niciodata,cu exceptia comentarilor traditionale despre sadism:"Ne cunoastem numai cand ne gasim in fata propriilor noastre limite",si asta e corect.Dar e si gresit ,pentru ca nu este important sa cunoastem totul cu privire la noi insine ;fiinta umana n-a fost facuta doar ca sa caute intelepciune,ci si ca sa are pamantul,sa-si semene graul,sa faca paine.
Eu sunt doua femei:una doreste sa aiba toata bucuria,pasiunea,aventurile pe care viata mi le poate da.Cealalta vrea sa fie sclava unei rutine a vietii de familie,doua lucruri care pot fi planuite si realizate.Sunt o femeie de casa si o curva,ambele traind in acelas corp si luptand una impotriva celeilalte
Intalnirea unei femei cu sine insasi este un amuzament cu riscuri serioase.Un dans divin.Cand ne intalnim,suntem doua energii divine,doua universuri care se ciocnesc.Daca nu are reverenta necesara,un univers il distruge pe celalalt

Oare?

Imi amintesc de toate,mai putin de momentul in care am luat acea hotarare. Curios,nu am nici un sentiment de vinovatie.Inainte obijnuiam sa le privesc pe fetele care se culcau cu barbati pentru bani ca pe niste fiinte ale carora viata nu le lasase nici o alegere-iar acum vad ca nu e asa.Puteau zice "da" sau "nu" ,nimeni nu le silea sa accepte ceva.
Merg pe strazi ,ma uit la oameni,oare isi aleg ei insisi propriile vieti?Nu cumva si ei,ca si mine au fost "alesi" de catre destin?Doamna care visa sa devina model,functionarul bancar care se gandise sa fie muzician,denstistul care isi tinea o carte ascunsa si caruia i-ar fi placut sa se consacre literaturii ,fata care adora sa lucreze in televiziune,dar tot ce a gasit a fost un post de casiera la un supermaket.
Nu simt nici un fel de compasiune fata de mine insami.Nu ma consider o victima,fiindca puteam sa fi plecat de ACOLO cu demnitatea intacta si cu mintea goala.Puteam sa-i fii dat lectii de morala acelei persoane din fata mea sau sa fi incercat a-l face sa vada ca avea sub ochi o printesa si ca era mai bine s-o cucereasca cu declaratii subtile,cu strangeri de mana,cu sarutari mai dulci decat propria-i viata..decat s-o cumpere cu cadouri.Puteam sa fi adoptat infinite atitudini ,dar ca majoritatea fiintelor umane-am lasat ca destinul sa aleaga pe ce drum sa urmez.
Nu sunt unica,desi destinul meu poate parea ilegal si marginal in raport cu al celorlalti.Dar,in cautarea fericirii ,ne poticnim cu totii:functionarul/muzician,dentistul/scriitor/caserita/actrita,doamna/model,nici unul dintre noi nu e fericit.

Random Day

Azi mă simt foarte haotică…într-un sens cât se poate de pozitiv! În ciuda faptului că mai devreme era să mă ciocnesc cu o camionetă în drum spre casa şi cred că maşina ar fi ieşit învingătoare din confruntare, azi este o zi frumoasă.

De fapt anul asta a fost foarte generosu mine. Simt că trăiesc intens, că îmi depăşesc aşteptările şi limitele.

Simt că sunt purtată de valuri, unele mai îndrăzneţe decât altele. Ştiu însă unde este ţărmul şi pot ajunge cu uşurinţă acolo.

Fiecare zi pare ca un cadou bine împachetat pe care îl deschid neştiind ce mă aşteptă şi ador această senzaţie.

Random feelings…Random lines…I like randomness today!

Fara titlu

Taceam...era o tacere naucitoare; se simtea o fastaceala generala si o detasare ce te scotea din minti.
Taceau cu totii si nici unul nu indraznea sa inceapa un crampei de conversatie.
Invarteam o bucata de ata pe degete si ma gandeam la cat de cald e afara.
In ciuda faptului ca stateam fara sa scoatem o vorba,cred ca toti aveau in cap discutii aprinse,se contraziceau,argumentau si contraargumentau... Ne uitam prosteste,cu privirile pierdute, la paharele cu bauturi; tuturor poate le era sete, dar nici unul nu indraznea sa intinda macar o mana pentru a nu tulbura dulcea amorteala a
celorlalti. Din cand in cand se aruncau priviri piezise de la unul la altul si apatia isi punea stapanire odata
cu intunericul ce se lasa.
Imi inodasem ata pe un deget si o uitasem acolo, privind prin perdelele stravezii la ceata ce se inpregna in acoperisurile caselor si ingreuna aripile negre ale corbilor. Era un apus sters, aproape imi venea sa cred ca nu mai exista timp si nici spatiu,iar soarele rosu ca un ochi bolnav, imi reamintea ca nu este decat o ironie a sortii noastre de osanditi la tacere vesnica,atat in ceruri cat si pe pamant...